Motto: O, tu Iisus, umil şi blând copil din Ieslea sfântă, pentru ce te-ai temut în grădina Ghetsemani? Oare Îngerul păzitor nu ţi-a înfăţişat imaginea consolatoare a viitorilor sprijinitori ai tronului tău? De ce să tremuri şi să te-nfiori, o tu, Izbăvitorule?            ( Leon Bloy – Prietenii lui Iov)

 

Încă de la primii paşi în viaţă învăţăm că suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, căci, nu-i aşa, crearea sufletului este tentativa celui iubit de-a pune în valoare puterile Celui care il iubeşte. Şi, aşa cum spune Unamuno, „omul nu se naşte cu un suflet, ci moare cu el - atunci când şi-l făureşte. 

Se spune în Geneza 1.2.7. Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” După care, l-a trimis în grădina Eden, nu singur ci cu femeia pe care i-a dat-o să-l însoţească. Dar, i-a pus o interdicţie: să nu cumva să mănânce „din pomul cunoştinţei binelui şi răului”. Ispitiţi de şarpe, mai întâi Eva şi pe urmă Adam au călcat interdicţia, lucru pentru care au fost alungaţi din rai şi blestemaţi să poarte povara păcatului de-a nu fi ascultat. Aşa au pierdut primii strămoşi ai omului acea stare de fericire primordială şi de naivitate copilărească; în schimb, s-au ales cu povara liberului arbitru. În mila lui imensă faţă de propria creatură, Dumnezeu a decis să-l despovăreze de toate păcatele acumulate în cunoştinţă de cauză, sacrificându-şi propriul Fiu. Numai că, aşa cum spune Marele Inchizitor, „oamenii sunt nişte răzvrătiţi din naştere, dar nişte răzvrătiţi laşi, fricoşi, slugarnici” şi jertfa Lui a fost în zadar.

„Iisus va agoniza până la sfârşitul lumii, spune Pascal, şi nu trebuie să dormim în acest timp.” Agonia lui Iisus înseamnă însăşi lupta pentru viaţă şi credinţă, înseamnă îndoială, înseamnă asumarea propriei existenţe. În zorii apariţiei sale, creştinismul s-a remarcat ca o valoare a spiritului universal, cu rădăcini în stratul cel mai adânc al individualităţii umane. În Ioan 6.27 se spune: „Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru viaţa vecinică, şi pe care v-o dă Fiul Omului.”

Rădăcinile deturnării învăţăturilor creştinismului le găsim cu mult timp în urmă, odată cu apariţia Sf. Apostol Pavel, „evreul helenizat”, „fariseul platonician”, discipol al lui Ganimene, care are o revelaţie în Pustiu: îl cunoaşte pe Iisus „în spirit”, nu şi în trup. Merge la evreii care credeau în învierea trupului, să le transmită ceea ce i se revelase, dar este respins, deoarece în Iisus ei îl uciseseră pe Sărac, săracul de bunuri, săracul de prieteni, săracul de el însuşi, aşa cum spune Bloy. Căci a avea Dumnezeu însemna să fii infinit de bogat, dar a te crede Dumnezeu însemna pentru ei să devii infinit de Sărac.

Merge, apoi, la greci care credeau în zei. Asupra lor, mare putere aveau misterele din Eleusis la care aveau acces doar iniţiaţii. Însă masele erau ţinute deoparte. Aici a găsit Sf. Pavel o breşă şi a promis accesul maselor la nemurirea zeilor prin intermediul lui Iisus. Nu i-a fost deloc uşor să câştige încrederea grecilor, "agentului electoral", aşa cum îl numeşte Cioran. Atunci când Iisus a fost răstignit, în sufletele credincioşilor au renăscut marea dogmă iudaică a învierii trupului amestecată cu cea helenică a nemuririi sufletului, evanghelistica devenind biblistică. În acest moment, cultul în Dumnezeul-Om şi învăţăturile lui a fost înlocuit cu doctrina evangheliilor, doctrină în care speranţa fariseică iudaică în învierea trupului şi cea platoniciană în nemurirea sufletului intră în conflict. Astfel începe lupta ideilor împotriva cugetărilor şi, pentru că dogma trăia din erezii, aşa precum credinţa din îndoieli, până la urmă dogma iese învingătoare. De aici începe agonia creştinismului, valoare a spiritului universal ce-şi avea rădăcinile în stratul cel mai profund al individualităţii umane şi începe tirania Bisericii, începe moartea cugetării în favoarea dogmei, care se hrăneşte din erezii aşa precum credinţa, din îndoieli. La Sf. Apostol Pavel Verbul se face Literă, Evanghelia devine Carte (Biblia). Sf. Apostol Pavel l-a zămislit pe Sf. Augustin , iar Sf. Augustin pe Calvin şi pe Jansenius.

Probabil că Iisus, dacă le-ar fi fost contemporan, n-ar fi avut adeziunea nici a lui Pavel, nici a lui Augustin şi nici a lui Calvin, aşa cum afirmă Keyserling. O societate în care scrisul a înlocuit Cuvântul nu putea să aibă decât onestitate, dar nu şi onoare.

Dar, iată că în secolul 19 vine cel supranumit de Vladimir Soloviov „profet al lui Dumnezeu”, Dostoievski, şi dezvoltă acest conflict propunând ca rezolvare întoarcerea pe calea arătată de Iisus, cea a individului care se îndoieşte, deci, crede. În capitolul al V-lea din Fraţii Karamazov, apare poemul Marele Inchizitor. În literatura rusă s-a creat o tradiţie din prezenţa lui Iisus în operele marilor scriitori: în poemul Hristos al lui Turgheniev, în Maestrul şi Margareta a lui Bulgakov, în Doctor Jivago a lui Pasternak, în Facultatea de lucruri inutile a lui I. Dombrovski, în Gospodăria Matrionei a lui Soljeniţîn. Realizarea portretului Mântuitorului în operele scriitorilor enumeraţi nu depăşeşte cadrul evanghelic, întrucât nimeni nu mai are voie „să adauge nimic la cele mărturisite odinioară” legat de taina celeilalte lumi şi de esenţa divină a Fiului Omului.

Într-o bună zi, pe vremea când Inchiziţia nu mai prididea cu arderile pe rug, în toridul oraş andaluz Sevilla, apare El „din senin, pe tăcute”, în mod necanonic. Nu era vorba despre a doua Lui venire, ci, pur şi simplu, se iveşte neanunţat „precum fulgerul ce porneşte de la Răsărit  până la Apus” doar pentru a–şi face vizibilă prezenţa ca în urmă cu 15 veacuri, printre vâlvătăile rugurilor.

Surprinzător, tot norodul îl recunoaşte şi se îndreaptă spre El cerând binecuvântare, copiii Îi aruncă flori dinainte cântând şi preamărindu-L. „Osana!”  murmură buzele tuturor şi întreaga mulţime este copleşită când se apleacă şi şopteşte cu milă „Talifa, kumi!” repetând minunea învierii cu o fetiţă ce tocmai era dusă la groapă. „Poporul freamătă şi plânge cutremurat.”

Însă tocmai în acest moment trecea prin dreptul catedralei, unde era adunată mulţimea, un bătrân de 90 de ani, cu faţa suptă, îmbrăcat într-o rasă de călugăr, din pânză groasă. „Şi atât de mare este autoritatea lui, atât de strunit şi plecat este poporul, deprins să i se supună fără a crâcni, încât gloata se dă în lături din calea lor şi, în mijlocul unei tăceri mormântale, gărzile pun mâna pe El şi-L duc. Ca la o poruncă, mulţimea se îndoaie până la pământ în faţa bătrânului inchizitor, care o bine cuvântează şi pleacă mai departe.” Toate se petrec atât de repede încât aproape că n-au timp să priceapă ce s-a întâmplat cu adevărat.

Când se lasă seara şi bezna groasă se lasă asupra oraşului, Marele Inchizitor se duce la închisoare, intră în celula Ostaticului şi rămâne singur cu El. Îi cercetează îndelung faţa la lumina opaiţului şi-l întreabă scurt: „Tu eşti? Tu?” şi fără să-i lase răgaz să răspundă, continuă: „Taci, nu spune nimic. Ce ai putea să mai spui? Ştiu prea bine ce! Numai că tu n-ai dreptul să mai adaugi nimic la cele mărturisite odinioară. De ce-ai venit atunci să ne tulburi?” Şi ca într-o replică din tragedia greacă, discursul capătă inflexiunile urii într-un crescendo ce sfârşeşte cu ameninţarea arderii pe rug: „Eu nu Te cunosc şi nici nu vreau să ştiu dacă eşti Tu Acela sau semeni numai cu El; oricum ar fi, mâine am să te osândesc, şi am să Te ard pe rug ca pe eretici, şi ai să vezi atunci cum norodul, care azi Ţi-a sărutat picioarele, la un singur semn al meu, se va arunca să adune tăciunii împrăştiaţi în jurul rugului Tău, ştii Tu asta?”

Însă, zadarnic se lăsase sacrificat în numele libertăţii individuale a omului, cu 15 secole în urmă, spunându-le: „vreau să fiţi liberi cu adevărat”. Acum, îi spune cu ironie Marele Inchizitor „ai avut prilejul să-i vezi pe oamenii aceştia liberi”. „Numai acum, când am terminat cu libertatea, suntem în măsură pentru prima oară să ne gândim la fericirea oamenilor.”

Iisus a venit să arate omului calea adevărului, însă lui îi fusese dată, o dată cu căderea, legea suferinţei, aşa că oricât ar fi fost el îmbiat să urmeze adevărul, omul avea să meargă pe calea dată de Tatăl. De aceea Marele Inchizitor trage meditativ concluzia blasfemiatoare: „Da, poate că ştii”. „Ţi s-a atras doar atenţia asupra acestui lucru, Ţi s-au dat destule avertismente”, îi spune el în continuare. Marile haruri - libertatea, adevărul, eroismul moral - sunt poveri prea grele pentru un biet suflet vrednic de milă. Nu libertate îşi doreşte omul, ci fericire; nu veşnicia îl atrage, ci vremelnica stare de bine; nu iubirea de Dumnezeu îi cuprinde sufletul, ci mai presus de toate pune iubirea de oameni. În scurta lui trecere, omul poate trăi şi fără să cunoască marile adevăruri ale vieţii. Spiritul Marelui Inchizitor s-a dovedit a fi mult mai viu printre ei, atâta timp cât gloata a putut să întoarcă spatele lui Iisus şi să se plece în faţa lui. „Acolo unde există guvernare a oamenilor, spune Berdiaev, grija aparentă pentru fericirea şi bunăstarea lor, coroborate cu dispreţul faţă de oameni, cu punerea la îndoială a originii şi a înaltei lor meniri, este viu spiritul Marelui Inchizitor”. În acest moment al legendei, Dostoievski, ca un adevărat profet al vremurilor ce vor veni, dezvăluie sâmburele viitoarei ideologii care va domina omenirea alte veacuri -ideologia comunistă - ideologie care în timp se va dovedi că a căpătat toate caracteristicile unei religii.

Cele trei ispite cu care diavolul a încercat să-L ademenească pe Iisus în pustiu şi pe care acesta le-a respins în numele libertăţii, ale împărăţiei lui Dumnezeu şi a pâinii cereşti, au fost ispitele cu care Marele Inchizitor a ademenit poporul. „Înfricoşatul şi preaiscusitul duh, duhul nimicniciei şi al nefiinţei, după cum mărturiseşte Sfânta Scriptură, el a încercat să te ispitească. E drept, ori nu? Există, oare , un adevăr mai deplin decât acela pe care Ţi l-a dezvăluit, punându-Ţi cele trei întrebări, sau, precum spun Scripturile, cele trei „ispitiri” ale tale, adevăr pe care Tu l-ai respins? Şi totuşi, dacă va fi avut loc o minune în toată puterea cuvântului,o minune fără seamăn, ea s-a întâmplat numai şi numai atunci, în zilele celor trei ispitiriFiindcă aceste trei întrebări, atât de strâns legate între ele, preconizează întreaga desfăşurare de mai târziu a istoriei lumii, constituind totodată cele trei formule în care se îmbină toate contradicţiile istorice  nerezolvate ale firii omeneşti.

În Antihristul lui Soloviov, diavolul îi ademeneşte pe oameni tot cu trei ispite: realizarea visului religiei socialiste de transformare a pietrelor în pâine, face minuni care-i înrobesc pe oameni şi întemeiază împărăţia universală pământească.

Dispreţuindu-i puternic pe oameni într-atât de mult încât să nu creadă în natura lor superioară, Marele Inchizitor continuă interogarea lui Iisus: „Vrei să te duci în lume aşa, cu mâinele goale, făgăduind oamenilor o libertate pe care ei, în ignoranţa şi în bicisnicia lor înnăscută, nu pot s-o înţeleagă, de care chiar se feresc, îngroziţi, fiindcă nu există nimic mai insuportabil şi n-a existat vreodată pentru om şi societate decât libertatea!” Cât adevăr există în cuvintele Marelui Inchizitor, simţim azi când vedem că popoare întregi nu mai ştiu ce să facă cu libertatea câştigată. Ei, dar dacă Iisus ar fi făcut minuni şi toate pietrele le-ar  fi transformat în pâini spre îndestularea tuturor, ar fi fost cu totul altceva; însă el n-a vrut să-l lipsească pe om de libertate, spunând că nu poate trăi doar cu pâine. Şi, aşa cum cei care au ridicat Turnul Babel au cerut hrană spre a putea duce la bun sfîrşit edificiul, la fel cei ce le-au urmat au cerut pâine, nu libertate. „Tu le-ai făgăduit pâinea cerească, dar, iarăşi Te întreb, crezi într-adevăr că poate avea acelaşi preţ în ochii stirpei omeneşti, nevolnice, desfrânate şi pururi nerecunoscătoare ca pâinea reală pământească? Dacă , în numele pâinii cereşti, se vor găsi câteva mii sau zeci de mii de suflete care să Te urmeze, cum rămâne cu milioanele şi zecile de mii de milioane de făpturi omeneşti incapabile să renunţe la hrana pământească pentru cea făgăduită în ceruri? Sau Ţie nu-Ţi sunt dragi decât cele câteva zeci de mii de suflete mari şi puternice, restul, adică puzderia nenumărată, ca nisipul mării, de oameni slabi de înger, dar care Te iubesc cu adevărat, fiind menită să slujească doar ca suport material celor puternici şi oţeliţi? Nu, nouă ne sunt deopotrivă de dragi şi cei slabi din fire. Deşi nărăviţi şi îndărătnici, până la urmă tot ei vor fi cei mai supuşi. Cuprinşi de admiraţie, aceştia ne vor soscoti nişte zei, ca unii ce vom domni asupra lor - atîta de înfricoşătoare li se va părea până la urmă libertatea!”

Profetice cuvinte! Socialismul a fost una din înfăţişările acestei prime ispitiri, ca religie care a înlocuit pâinea cerească cu cea pământească, a zeificat omenirea cea mărginită şi a adus un surogat de democraţie prin proclamarea puterii celor slabi şi asupriţi, loviţi de soartă. Ce nevoie are poporul să aspire la veşnicie? Ce nevoie are să aibă idealuri înalte? Să fie toţi mici şi slabi, egali în micimea lor şi supuşi pentru a căpăta pâinea zilnică prin grija tătucului, a Marelui Inchizitor!

Şi acum, după 20 de ani de la câştigarea libertăţii, poporul român tânjeşte după binefacerile religiei sociale care a fost comunismul. Pâinea cerească oferită de Iisus este lipsită de valoare în faţa pâinii adevărate oferită de cel pe care cu atâta uşurinţă l-au ridicat în locul Lui, deificându-l. Pentru că ce altceva a însemnat Tătucul decât un Zeu asupra căruia s-a răsfrânt iubirea şi admiraţia celor mulţi? Şi toate astea în lipsa lui Dumnezeu. Nu recunoaşterea naturii superioare a omului, a aspiraţiilor sale înalte, a respectului său de sine oferea noua religie adusă de Marele Inchizitor, ci ridicarea în rang turmei omeneşti, înţelegere pentru slăbiciunile şi toate scăderile omului-gloată în schimbul unei fericiri vremelnice.

Dă-le mai întâi de mâncare, şi abia după aceea le poţi cere să respecte virtutea!” îi spune Marele Inchizitor Ostaticului. „Dă-i pâine, şi omul ţi se va supune fără greş, e cea mai sigură chezăşie” iar omenirea i-a răspuns: „Înrobiţi-ne , dar astâmpăraţi-ne foamea!” Căci „taina existenţei umane nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti. Fără o noţiune precisă a rostului său pe lume, în vecii vecilor omul n-ar accepta să trăiască.” Iar tu, îl acuză Marele Inchizitor pe Iisus „în loc  să cauţi să pui stăpânire asupra oamenilor, îngrădindu-le libertatea, Tu Te-ai străduit să-i desfăşori cât mai larg fruntariile!” uitând că în locul libertăţii de gândire omul preferă liniştea şi îndestularea.

Ai vrut să ai dragoste liber consimţită”, îi reproşează el mai departe, uitând că cele trei forţe care guvernează lumea asta de bicisnici răzvrătiţi sunt: miracolul, taina şi autoritatea. „Tu ai nădăjduit că, mergând pe urmele tale, omul va rămâne alături de Dumnezeu, fără a mai avea nevoie de minuni”. Şi de aceea n-a înfăptuit minunea de-a se coborî de pe cruce, deşi cei din jur îşi băteau joc de el strigându-i: „Pogoară-Te acum de pe cruce, vom vedea şi vom crede.” Fiinţa nevolnică care-i omul are nevoie de certitudini, nu-i pasă de Iubire, mai degrabă extaziindu-se în faţa Puterii. Omul e slab de înger şi bicisnic nu poate duce povara liberului arbitru. Mândria lui de răzvrătit seamănă mai mult cu mândria unui şcolar care pune la cale o rebeliune în clasă spre a-l izgoni pe învăţător, dar nu-i capabil să ducă multă vreme pe umeri povara răzvrătirii sale. Biserica şi statul ştiu mult mai bine secretul subjugării şi al aservirii celor mulţi prin autoritate şi constrângere. Sensul vieţii rămâne o taină pentru ei. „Crezi oare, întreabă marele Inchizitor, că noi n-am iubit omenirea, de vreme ce am înţeles cu atâta umilinţă slăbiciunile ei şi am căutat din toată inima să-i uşurăm povara, îngăduind firii sale nevolnice chiar şi păcatul, cu condiţia să fie săvârşit cu ştirea noastră?”

Iar ultima şi cea de-a treia ispitire este dezvăluirea pe care Marele Inchizitor o face lui Iisus: „Noi nu suntem cu Tine, ci cu el, asta e toată taina noastră! De mult nu mai suntem cu Tine, ci cu el, au trecut opt veacuri între timp. S-au împlinit opt veacuri de când am primit din mâinile lui ceea ce tu ai lepădat cu indignare, darul din urmă, pe care el însuşi Ţi l-a oferit atunci, cînd ţi-a înfăţişat împărăţiile pământeşti.” Hristos refuzase ispita împărăţiei pământeşti a statului absolut, considerând-o drept o trădare a Împăratului ceresc. Începând cu conştiinţa precreştină, autoritarismul statului ia amploare ajungând până la monstruoasele absolutisme în care Biserica a jucat un rol esenţial. „Primind acest al treilea dar al puternicului duh, ai fi împlinit toate năzuinţele oamenilor pe pământ, îi reproşează Marele Inchizitor lui Iisus, le-ai fi dat un stăpân căruia să i se închine, încredinţându-i propriile lor conştiinţe, şi le-ai fi pus la îndemână mijlocul de a se uni cu toţii laolaltă într-un furnicar în care nu încap divergenţe fiindcă necesitatea alăturării este cea de a treia şi ultima pricină de frământare pentru oameni. Umanitatea a dorit dintotdeauna să se organizeze într-o asociaţie unitară.”Hristos refuzase „unirea universală” în statul pământesc absolut, refuzase  unirea în afara lui Dumnezeu. Însă Biserica  a fost cea care a sprijinit statul spre a aduna turma şi a o supune. „Cine a fărâmiţat  turma şi a împrăştiat-o pe căi necunoscute? întreabă Marele Inchizitor cu reproş. Turma se va aduna însă la loc şi se va supune iarăşi, de astă dată pentru totdeauna. Şi atunci noi vom hărăzi oamenilor o fericire tihnită şi umilă, o fericire pe măsura unor făpturi nevolnice, aşa cum au fost plămădiţi…Noi le vom dovedi să sunt slabi, că nu sunt decât nişte bieţi prunci, dar că fericirea hărăzită copiilor este mai dulce ca oricare alta…O,! le vom da voie chiar să păcătuiască, ştiindu-i slabi de înger şi bicisnici, şi ei, la rândul lor ne vor iubi ca nişte copii pentru că vom fi fost atât de toleranţi! Le vom spune că oricare din păcatele lor va fi de bună seamă răscumpărat, de vreme ce a fost săvârşit cu învoirea noastră…” Iată,  acestea  fuseseră cele trei ispite pe care  Hristos le  respinsese : de a nu se supune pâinii pământeşti, de a nu-şi oferi conştiinţa unei autorităţi pământeşti, oricare ar fi fost ea, şi de a nu se uni într-un stat pământesc, sub puterea omenească  a unui cezar . „Primind dominaţia lumii şi purpura Cezarului, Tu ai fi întemeiat o împărăţie universală”, îi reproşa Marele Inchizitor. Însă Hristos preferase să propovăduiască Împărăţia Cerească, refuzând să vadă omenirea ruptă de Dumnezeu. Ispitei statalităţii El i-a opus Puterea lui Dumnezeu, liniştii universale i-a opus lupta universală pentru descoperirea sensului vieţii.

Apoi, cu cinism, inchizitorul continuă să-i arate cum „îndreptase” Biserica lucrarea Sa, îndepărtându-i şi pedepsindu-i pe cei mândri şi apropiindu-şi-i pe cei umili prin fericirea promisă atunci când vor pleca în altă lume. „Ei vor muri în pace, se vor săvârşi din viaţă în numele tău, şi dincolo de mormânt nu vor găsi decât moarte. Iar noi vom păstra cu grijă secretul şi, pentru fericirea lor, îi vom amăgi, făgăduindu-le o răsplată veşnică în ceruri.”Finalul discursului Marelui Inchizitor  constituie mărturisirea tranşantă a despărţirii religiei de învăţătura lui Hristos: „M-am dezmeticit , însă, şi n-am vrut să mai slujesc asemenea nebunie”. „Căci nimeni pe lume nu cred să fi meritat cândva mai mult decât Tine  pedeapsa prin foc!  Mâine deci am să Te ard pe rug. Dixi!” , îi spune el în final Ostaticului, aşteptând răspunsul. Însă Acesta îl  privise cu blândeţe pe întreaga durată a discursului. Deodată se îndreptă către inchizitor şi, tăcut îl sărută pe buzele lui ofilite de bătrân, apoi ieşi afară în noapte şi dispăru. Pentru o clipă bătrânul a rămas pe gânduri, însă vechea idee de-a zidi Împărăţia omului reveni- Puterea era în mâinile lui. Tot aşa  şi lui Ivan,  după ce-i povesti lui Aleoşa legenda, îi  revenise ideea că viaţa lui depravată  îi era permisă datorită Puterii Karamazovilor. Ivan era o altă faţă a demonicului, un alt răzvrătit ce poartă germenele supraomului căruia, mai târziu, Nietzsche îi va face apologia.

Marele Inchizitor huleşte Duhul sfânt, spune Berdiaev, şi răzvrătirea lui împotriva lui Dumnezeu este ură definitivă faţă de Dumnezeu…Slujitorii oficiali ai Bisericii, cărturarii şi fariseii contemporani, mai –marii negri ai Bisericii, care binecuvântează crimele acestei lumi dacă sunt săvârşite de deţinătorii puterii, funcţionarii birocraţi de felul lui Pobedonosţev, toţi aceşti mici inchizitori sunt agenţi ai Marelui Inchizitor, s-au dezis în sinea lor de Hristos şi batjocoresc Duhul. În comparaţie cu ei, cât de pioşi, cât de aproape de Dumnezeu au fost Nietzsche şi ceilalţi răzvrătiţi! Păgânul de Goethe s-a mântuit în Duh , deoarece nu L-a hulit. Şi, pe de altă parte, în personalitatea lui Karl Marx a existat infinit mai mult ataşament faţă de principiul răului, infinit mai multă dragoste pentru lumea extradivină şi antidivină decât au avut Byron, Nietzsche, Ivan Karamazov şi alţi răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu.”

Legenda Marelui Inchizitor este cea mai anarhică şi cea mai revoluţionară dintre scrierile oamenilor. Însă niciodată n-a mai fost rostită o sentinţă atât de severă şi de zdrobitoare la adresa ispitei statalităţii, a imperialismului, niciodată încă nu a fost divulgată cu atâta forţă natura antihristică a împărăţiei pământeşti şi nu a mai fost atât de lăudată libertatea, nu a mai fost scoasă în evidenţă libertatea divinităţii, libertatea spiritului lui Hristos”(Nicolae Berdiaev)

 

 

Bibliografie: Marele Inchizitor  Dostoievski-lecturi teologice, Editura Polirom, Iaşi, 1997

 

Vizualizări: 210

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Vrei să te duci în lume aşa, cu mâinele goale, făgăduind oamenilor o libertate pe care ei, în ignoranţa şi în bicisnicia lor înnăscută, nu pot s-o înţeleagă, de care chiar se feresc, îngroziţi, fiindcă nu există nimic mai insuportabil şi n-a existat vreodată pentru om şi societate decât libertatea!”

 

Marile haruri - libertatea, adevărul, eroismul moral - sunt poveri prea grele pentru un biet suflet vrednic de milă. Nu libertate îşi doreşte omul, ci fericire; nu veşnicia îl atrage, ci vremelnica stare de bine; nu iubirea de Dumnezeu îi cuprinde sufletul, ci mai presus de toate pune iubirea de oameni. În scurta lui trecere, omul poate trăi şi fără să cunoască marile adevăruri ale vieţii. Spiritul Marelui Inchizitor s-a dovedit a fi mult mai viu printre ei, atâta timp cât gloata a putut să întoarcă spatele lui Iisus şi să se plece în faţa lui.

 

Iată câte adevăruri ne pot îngreuna umerii... Probabil că omul nu se poate ridica mult mai sus de condiţia lui animalică cu toate că se închipuie o fiinţă superioară. Instinctele primare sunt cele care ne conduc fiinţa.

Avem un cortex bine dezvoltat dar tot depindem de hrană şi perpetuare. După stressul existenţei, a vieţii în sine, delectarea este o odihnă fără gânduri înalte. Termenii morali abstracţi şi nenaturali dispar când este vorba despre supravieţuire. Plaga care ne roade este banul. Cea mai diavolească invenţie. Ea ne-a învăţat să acceptăm inegalitatea între oameni si să ne supunem oricărei sclavii. 

S-ar putea ca deprecierea spiritului religios în epoca noastră să ajute la dezumanizare, dar nu sunt convinsă că aceasta este cheia adevărului. Mai degrabă îndelungata pace a lăsat timp şi spaţiu acumulării deşănţate de averi. Nu ne mai putem hrăni cu promisiuni, am devenit mai realişti şi mai treji. Paradisul este pe pământ pentru unii. Există două raiuri ? Cel al viilor şi cel al morţilor ? Săracii au libertatea să îl aleagă pe cel al morţilor. În acest context ideea de libertate este perversă. În felul acesta se deturnează semnificaţiile "marilor haruri".

Da, cred că da. Animalele nu ucid decât ce mănâncă, omul acumulează fără margini. Oricât ar fi de bogat nu îi este destul. Cred că dacă un bogătaş ar stăpâni întreg pământul s-ar gândi cum să pună mâna şi pe lună... :)

"În acest context ideea de libertate este perversă." - Gabi Schuster

Marele Inchizitor este vazut diferit de diferitele domenii ale cunoasterii, dar aproape toate aceste domenii vorbesc de existenta unei "cenzuri cosmice"  (Stefen Hawking: "Dumnezeu detesta o singularitate vida" si o informeaza, am completat eu, pentru a o scoate din cocina porcilor).

In contrapartita cu Acesta, Marele Masturbator (pictura de Salvador Dali) ne indeamna la moravuri (vezi si lucrarile lui Alexis de Tocqueville referitor la prosperitatea americana, care se bazeaza pe moravuri si pe legi care sa le apere)!!!!

In completarea articolului, dar si a mesajului doamnei Gabi, eu vin cu rezultatele unui studiu de marketing, pe baza caruia eu am definit un triunghi al deciziei, in care, pentru a merge impreuna mai departe este absolut necesar ca toti sa cadem de acord cui trebuie sa-i acordam incredere: lui Dumnezeu, care ne-a transmis informatii rationale despre bine si despre rau,  sau extraterestrilor, care nu ne-au transmis nimic?

 

 

Din cartea "Geneza si Genetica - Privatizarea vazduhului"

.......................

Acumularea cunoaşterii umane s-a făcut pas cu pas, prin descoperirea treptată a necunoscutelor naturii înconjurătoare şi a interiorului propriului organism.

- primul tip de revelaţie simţit de om a fost de tip emoţional, declanşat involuntar de reacţia organicǎ sau animalicǎ la teama de nou şi numită fricǎ sau stres al omului primitiv în faţa imensităţii naturii, a complexităţii ei pe care nu o putea cuprinde şi a pericolelor care-l puteau surprinde. Acest tip de revelaţie acoperă 10% din cunoaştere;

- alte procente aduse prin cunoaşterea necesităţilor organice, aproximativ 40%, au dus la dezvoltarea spiritului de supravieţuire cu orice preţ, bazat pe simţurile organice, şi explicat foarte bine de Charles Darwin prin teoria evoluţiei speciilor;

- pentru a depăşi o criză apărută în evoluţia naturală, în acel punct critic de introducere a “inimii de om”, Dumnezeu a intervenit şi a adăugat neocortexul, transformând, prin decizia lui, omul inconştient evoluat din animal, în homo sapiens, ca om conştient, capabil sǎ memoreze evenimentele trecute şi astfel sǎ poatǎ preveni sau preîntâmpina unele evenimente în cunoştiinţǎ de cauzǎ. Astfel a apărut raţiunea, care a mai contribuit cu încă 30% la cunoaşterea totală şi l-a ajutat pe om să descopere şi să înţeleagă macro şi micro universul;

- un alt punct critic a fost momentul creaţiei familiei, cel al selecţiei divine a perechii Adam şi Eva, dintr-un “popor care trăieşte deosebi” (Numerii, 23.9) şi care a dezvoltat natural cel mai bine conştiinţa organică, dată de combinaţia informaţiei recepţionată prin simţuri, prin necesităţi şi prin raţiune. Pe lângă uniunea lor fizică şi spirituală şi educaţia în conceptul familiei unite, ca celulă de bază necesară şi suficientă construirii raiului pe pǎmânt de către om, le-a adăugat credinţa în renumele adevăratului Gânditor, Inventator şi Creator, care completează modest cu încă 20% totalul cunoaşterii.

 

4. Triunghiul deciziei umane - Crede, Cerceteazǎ şi Corecteazǎ

 

Într-o perioadǎ de aparentǎ libertate de gândire, de exprimare şi de consum, obţinute de om prin trudǎ şi suferinţǎ de-a lungul unei lungi istorii evolutive, omul modern, obişnuit ca totul sǎ existe din belşug şi sǎ fie accesat cu o uşurinţǎ de nedescris, a ajuns asemeni maimuţelor să ia banana din pom fǎrǎ ca el sǎ-şi aducǎ întotdeauna umila contribuţie.

Practic, omul, care trebuia să lupte pentru hrană şi adăpost, are acum pomul cunoaşterii la fereastra internetului, dar, în criză fiind, constatǎ pe propria lui piele manifestarea reacţiei inverse a produsului unei civilizaţii în plin avânt de cocoţare în pomul cunoaşterii, bazat pe sloganul demolează, cercetează şi accesează, şi ezitǎ sǎ mai acceseze fructele cunoaşterii, datorită frecvenţei ridicate de repetabilitate a evenimentelor regretabile produse de consumul acestora, fără cunoaşterea de fapt a esenţei lor (vezi reacţia populaţiei la vaccinul contra cancerului de col uterin).

Analiştii crizei observǎ cǎ principiul modern al marketingului practicat înaintea crizei, “de la lupta de gherilă la gorilă”, nu este valabil şi omului în criză, deoarece, spre deosebire de gorilă, acesta are ceva necunoscut, care-l face să reacţioneze mai subtil decât maimuţa, ceva numit “gând ascuns”, care l-a oprit deodatǎ din consumul material excesiv şi fără sens, manifestat statistic de cele mai multe ori ca fiind prioritar în faţa necesităţilor pur organice.

Poate omul, cu mijloacele moderne de procesare a informaţiilor, sǎ citeascǎ acest gând social ascuns, pentru a vedea clar ce ar trebui sǎ facǎ pentru a traversa cu bine criza materialǎ?

“Viitorul se vede în faptele de astǎzi”, spune un principiu al managementului cunoaşterii şi calitǎţii totale, principiu întǎrit şi de cele douǎ mari teorii ale fizicii universale, teoria relativitǎţii şi teoria mecanicii cuantice, prin studiul statistic al trasabilitǎţii elementelor.

Nu este greu pentru un om obişnuit, care cunoaşte legile fizice ale guvernǎrii acestui colos universal şi care vede ritmul alert de consum al umanitǎţii, care de la valoarea alarmantǎ de 120% resurse ale planetei, pe care le consuma în 2006, a ajuns într-un an la o valoare criticǎ de 130% resurse naturale consumate, sǎ distingǎ viitorul, printr-o simplǎ analizǎ a trasabilitǎţii globale a umanitǎţi.

Dacǎ privim viitorul prin prisma dictonului managerial, “viitorul poate fi modelat şi va fi ceea ce ne dorim noi sǎ fie”, combinat cu faptul determinat ştiinţific conform cǎruia “bio-celulele sunt microorganisme instruibile”, atunci nu ne mai mirǎm de rǎspunsurile jenante ale oamenilor de ştiinţǎ, puşi în faţa propriilor lor greşeli rezultate din modificǎrile genetice efectuate în vitro, “aceasta este generaţia pe care am produs-o”. Noi nu suntem profeţi care au primit Duhul Sfânt sau ghicitori în forme materiale sau ai gândului uman, ci suntem simpli muritori care citim cuvintele  scrise  de  om  şi ne informǎm despre bunele şi relele produse de acesta de-a lungul timpului, prin gând, cuvânt şi faptǎ, sau care, cum ne place nouǎ sǎ spunem, ghicim în informaţii, descifrând cuvinte încrucişate. Ca fii ai acestui pǎmânt şi ai aceluiaşi unic Dumnezeu, noi tragem un semnal de alarmǎ şi, parafrazându-L pe Hristos, “v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca sǎ credeţi când se vor întâmpla” - (Ioan, cap.14.29.).

Creaţia şi evoluţia omului au fost, sunt şi încǎ vor mai fi temele principale ale controverselor dintre credinţele şi ştiinţele omului, care au generat şi vor genera toate crizele omenirii. Aceste crize vor înceta când omul va produce “zero defecte”, conform principiului managementului cunoaşterii şi calitǎţii totale sau, aşa cum este scris în Biblie, când omul “îl va cunoaşte prin înţelepciune pe Dumnezeu”.

Unde ne grǎbim de apucǎm, cu disperare, cu nesǎbuinţǎ şi uneori cu nesimţire, tot ce ne este accesibil şi uşor de apucat şi de consumat? Oare noi suntem maimuţe sau am devenit, prin evoluţie, fiara pe care a vǎzut-o Daniel (Biblia) cu “dinţii mari de fier şi ghiare de aramǎ, care mǎnâncǎ şi sfǎrâmǎ, iar rǎmǎşiţa o calcǎ în picioare”?

Un aforism cinic spune, despre graba de a ne trăi viaţa la maxim, cǎ “ne grǎbim cǎtre moarte”.

Dar poate ǎsta este scopul vieţii materiale şi ne grǎbim pentru a ne salva din rutina şi din chinul trăirii, fiecare în felul lui şi pe calea lui, aşa cum am înţeles sau cum înţelegem limbajul predecesorilor noştri şi pe al lui Dumnezeu, gǎsind salvarea în … “coşciug”-ul văzut de Alexandru Macedonski, în “Lewki”, ca un vehicol material destinat biruinţei spiritului asupra materiei:

“Şi vibreazǎ cer şi apǎ… — Fire, om şi providenţǎ,

Sunt din nou iar bunǎtate, — imn din veacul legendar,

Şi din trunchiul mort cum naşte viaţa verdelui lǎstar,

Din coşciug, închis aproape, iese zbor de biruinţǎ.”

Aparent, nu ştim cine a generat aceastǎ crizǎ, deoarece fiecare o trateazǎ din punctul lui de vedere şi o explicǎ pe limbajul lui, relativ la cunoaşterea lui ştiinţificǎ, artisticǎ, religioasǎ sau politicǎ.

Turnul Babel, o expresie celebrǎ pe care o utilizǎm pentru a exprima confuzia creatǎ prin utilizarea diverselor limbaje în interiorul diverselor cercuri sociale, este, în opinia noastrǎ, o crizǎ dată de limita cunoaşterii umane şi de incapacitatea omului de a gǎsi un limbaj sincron al vieţii.

Dacǎ analizǎm cele douǎ mari opinii privind aceastǎ expresie, vom vedea cǎ religia creştinǎ ne spune, prin revelaţii, cǎ în perioada construirii Turnului Babel Dumnezeu a amestecat limbile pentru ca oamenii sǎ nu se mai poatǎ înţelege, pentru a le bloca dorinţa lor de a-şi crea faimǎ.

Ştiinţa, despre care ni se spune cu mândrie că nu are nici o legătură cu revelaţiile religioase (vezi decizia parlamentului european de a interzice predarea creaţionismului în şcoli), ne spune prin raţionament cǎ Turnul Babel se referă la perioada construcţiei grǎdinilor suspendate din Babilon, unde au lucrat sclavii care proveneau din diverse ţǎri cucerite de imperiul persan, vorbitori ai diverselor limbi. Noi vǎ spunem, pe baza unor revelaţii ştiinţifice generate din analiza cuvântului omului, cǎ acum trǎim în plinǎ “epocǎ a construcţiei virtuale a Turnului Babel” şi că ne aflǎm într-o crizǎ de cunoaştere, generatǎ de divergenţele de opinii dintre cele douǎ mari teorii privind apariţia şi evoluţia universului.

Dacǎ ne uitǎm pe internet la relaţia existentǎ între Dumnezeu şi om, analizatǎ prin ochii religiei şi ai ştiinţei, vedem cǎ cele douǎ mari teorii, creaţionismul şi evoluţionismul, vorbesc fiecare pe limba lor.

...............


 

Domnule Alexandru,

Cred că s-ar putea spune că ne aflăm în criză de cunoaştere de când lumea şi până va fi lumea, în sensul că nu vom putea niciodată şti totul despre noi, din simplul şi elementarul motiv că un sistem nu se poate cunoaşte pe el însuşi. Şi cum noi facem parte din sistem, nu vom avea nicicând privilegiul de a ne privi din afară. De a ne transforma, noi sau lumea noastră, în mod ştiinţific în obiect de studiu. O şi facem într-o oarecare măsură, dar ne lovim de margini. Cred că numai cine nu priveşte cerul într-o noapte senină se poate crede atât de puternic încât să dezlege toate întrebările cunoaşterii.

Bănuiesc că epoca turnului Babel înclină către sfârşit, prin acceptarea limbii engleze ca limbaj mondial de comunicare. Iată că va trebui să ne temem din nou, aidoma lui Dumnezeu, de a ne crea prea multă faimă... Nu reuşesc însă să echivalez răul faimei cu răul lăcomiei. Care ar fi calea Dumnezeiască de a ne înfrâna poftele ? Frica de pedeapsa unei instanţe superioare ? Acest balaur nu mai funcţioneză în lumea modernă. Ce altă cale ne rămâne ?

 

Cred ca ne ramane increderea fata de semen, acei 20% din studiul de marketing, care implineste cunoasterea asupra unui fenomen necunoscut si de care ne temem la inceput.

"Sfarsitul temerii de Domnul este intelepciunea." - Isus Sirah 21.12

Dar cum semenul pamantean nu poate sa se autocunoasca si sa completeze imaginea perfectiunii omului, asemeni mie, ar trebui sa ne aruncam o privire asupra cuvintelor transmise de Semenul nostru din cer.

Le putem crede sau ni se par utopii, deoarece ne-au fost transmise tot de oameni?

Utopie li se pare acum oamenilor de stiinta faptul ca eu spun, bazandu-ma pe Biblie, pe biologie, pe radiatii, pe chimie, pe fizica, pe electromagnetica, pe cibernetica, pe management, etc.,  ca omul are un bio-GPS in coasta lui Adam si ca acest bio-GPS este un traductor biologic de camp magnetic ce se transmite pe cale genetica, dar despre care oamenii de stiinta spun ca nu se mosteneste.

Daca nu se mosteneste atunci cine l-a adus pana in zilele noastre? Sfantul Duh? De ce el exista numai la copiii nascuti natural si lipseste la cei facuti in vitro?

Prin ceea ce spun, fara sa ma laud, eu am certificat genetic GENEZA.

Un calugar m-a sfatuit sa astept confirmarea teoriei de la Domnul, nu de la oameni, dar eu sunt incapatanat si voi cere instantei judecatoresti sa se pronunte acolo unde omul de stiinta si teologul refuza sa discute, poate de teama, poate de rusine, poate din incapacitate, poate ....

Referitor la Turnul Babel din zilele noastre eu il privesc prin prisma limbajului specific utilizat de oamenii din diverse domenii de activitate stiintifice si teologice. Fiecare vorbeste pe limba lui, neavand nici macar capacitatea de a se aseza la masa negocierilor.

Fenomenele naturale care se vor adauga "comportamentului necerebral al brodnicilor, prin manifestari organice negandite" (Lucian Blaga - Luntrea lui Caron) ne va determina sa vedem perfectiunea creatiei, in care Creatorul a introdus reactia inversa, numita inchizitie, cenzura cosmica, etc.

Noi nu putem face ceea ce vrem.

Noi trebuie sa facem ceea ce vrea El si daca nu-L intelegem acum (jugul e bun si povara este usoara), il vom intelege dupa ce vom analiza reactia inversa a creatiei si cauzele ei, dar mai ales fenomenul disparitiei Organismelor Modificate Genetic, lipsite de mostenirea lor CERUL.

Oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca simpla utilizare a teoriei evolutiei este eronata, deoarece are sase verigi lipsa, numite crize informationale, si incearca acum sa ne convinga despre interventia extraterestrilor.

Oricine sa fie, numai Dumnezeu nu!

Ce informatii certificabile ne-au transmis extraterestrii prin oamenii care sustin ca au comunicat cu ei?

 

Daca articolul este sau nu original si are sau nu valoare?

Orice cuvant are valoare prin aportul de cunoastere specifica si personalizata la cel care-l rosteste si important este faptul ca ne-ati adus in discutie subiecte pe care de multe ori refuzam sa le mai abordam din ... prea multa fericire.

Starea de fericire, de sanatate, de implinire, etc. cred eu ca sunt relative sau aparente (vezi definitia OMS: sanatatea este o stare aparenta de bine) in functie de starea anterioara.

Vedeti conceptul budist, care aduce un plus de cunoastere asupra trupului, ceea ce crestinismului ii scapa --- http://www.topsanatate.ro/articol/despre-starea-de-fericire-20056.html

Ion Creanga: "Sarac asa ca in anul acesta, ca in anul trecut si ca de cand sunt, niciodata nu am fost."

Teoria betivului: fiecare om are dreptul la un pahar de vin, dar dupa ce bea un pahar devine alt om si mai are dreptul la un pahar de vin, etc.

Evoluam sau involuam avand libertate totala, daca nu-i intelegem rostul?

Interesanta poveste, asta cu imparatul.

Practic noi suntem responsabili de fericirea si de nefericirea noastra.

Vorba cantecului formatiei Iris: "nu ini pare rau de timpul ce-a trecut; el mi-a dat ce n-am avut"

... si ce am meritat, as adauga eu.

e o tema care ma pasionează

vă mulţumesc!

"Trecu un an, trecură trei" ... de când maria sava l-a adus la masa disecţiilor pe Marele Inchizitor şi, aşa cum ne-a cerut "agentul electoral" să evoluăm mintal (Pavel, Romani 12.2), a evoluat atât Marele Inchizitor (Dostoievski), devenind Marele Masturbator (Salvador Dali) sau Desfrânata cea Mare (Apocalipsa cap 17) sau America ("prosperitatea americană se bazează pe moravuri, pe legi care să le protejeze şi pe aşezarea geografică" - Despre democraţie în America, Alexis de Tocqueville), cât şi eu, coşciugul închis în carapacea minţii lui de electronist, devenind coşciug sufletist, care vorbeşte de resurecţia minţii pentru a elibera sufletul de prejudecăţi, căci Deşi doresc infinit extaze luminoase, n-aş vrea nici de acestea , căci ele sunt urmate de depresiuni.” (Emil Cioran - Pe culmile disperării, Presentimentul nebuniei)

"Şi am judecat în mine aceasta, să nu vin iarăşi la voi cu întristare, căci dacă eu vă întristez, cine este cel care să mă înveselească, dacă nu cel întristat de mine?" (Pavel, 2 Corintieni 2.2)

 

Haideţi să facem o analiză al unui text scris de cel mai "nebun" român, după unii, sau "cadavrul din dulap", după alţii.

 

"Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea,

Cînd dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea

De l-au prins apoi duşmanii, l-au legat şi i-au scos ochii,

Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii…"

(Scrisoarea V, Mihai Eminescu)

Să mergem la Cartea Judecătorilor, cap 16 (Biblia) şi să vedem de ce i-a tăiat muierea, Dalila, părul lui Samson: "de m-ar tunde cineva, atunci s-ar depărta de la mine puterea mea şi eu aş slăbi şi aş fi ca ceilalţi oameni" (17).

Am să-l parafrazez pe Iisus Hristos, căci "fericit este acela care nu se va sminti întru Mine" (Matei 11.6), şi am să spun:

"Dacă aţi avea MINTE cât un grăunte de muştar aţi vedea cum geneticienii ne castrează copiii încă înainte de a se naşte, tunzând piesa intermediară, al cărui rost nu-l văd, şi lăsând capul spermatozoidului gol-goluţ."

"Pentru neamuri nebunie", tot de la "agentul electoral" citire ((Pavel, 1Corintieni 1.20-21).

 

De ce fac eu apel la MINTE în detrimentul DOGMEI?

Deoarece "geneticienii orbi" nu văd că piesa intermediară a spermatozoidului reapare la pubertate numai în sperma bieţilor născuţi natural, dar nu şi la cei făcuţi în vitro.

Cum apare ea?

Nu e nici-o TAINĂ! E descrierea genetică a GENEZEI!

Poate vi se pare ciudată comparaţia făcută de mine cu periplul lui Pavel pentru a-l propovădui pe Iisus Hristos, dar eu am fost acum şapte ani la Patriarhie, căci aşa ne-a spus Iisus Hristos să ne adresăm Bisericii, apoi am mers pe la organizatorii câtorva conferinţe de biologie celulară, căci aşa ne-a spus Iisus Hristos să discutăm cu prietenii, iar apoi m-am adresat în scris, ACADEMIEI, PATRIARHIEI şi PREŞEDINŢIEI, care au lăsat pe umerii Camerei Deputaţilor memoriul meu (anexat).

 

STOP "morţii cugetării ortodoxe în favoarea dogmei ŞTIINŢEI"!!!

STOP IN VITRO FERTILISATION!!!

 

"Unde-s şirurile clare din viaţa-mi să le spun?

Ah! organele-s sfărmate şi maestrul e nebun!"

(Scrisoarea IV, Mihai Eminescu)

"Iar pentru cei ce nu cred, piatra (Adam mtDNA) pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii (gen-omului), aceasta a ajuns să fie în capul unghiului, şi piatră de poticnire şi stâncă de sminteală, de care se poticnesc, fiindcă n-au dat ascultare cuvântului, spre care au şi fost puşi" (1 Petru 2.7-8, "primul agent electoral al lui Iisus Hristos, ziditor al Bisericii")

Fişiere Anexate :

M-am luat cu vorba "uitând că în locul libertăţii de gândire omul preferă liniştea şi îndestularea" (din articol), dar "Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu." (Matei 4.4)

 

răzvrătitul Nietzsche:

"Apusul nu mai posedă acele instincte din care se dezvoltă viitorul; se trăieşte ziua de azi; se trăieşte în mare viteză; se trăieşte foarte iresponsabil." (Friedrich Nietzesche,Amurgul Idolilor)

Păgânul de Goethe:

Faust

"Dintre porniri tu numai una ştii;

De n-ai cunoaşte-o, ah, pe ceealaltă!

Port două suflete în mine, vii,

Ce unul de-altul vor să se despartă;

Unul, de pofta dragostei cuprins,

Cu ghearele de lume-nfipt se ţine;

Iar celălalt, de pulbere desprins,

Urcă spre plaiuri strămoşeşti, divine..."

(Goethe, Faust - traducere de Mihail Nemeş)

Mefisto

"Savantul drumul spre izbîndă-l ştie,

Drum ce pe drac nu-l mai îmbie."

Corul - Cîntec funebru

"Ai dat valma ne-ndoielnic,

Prins de mreji, fără s-alegi,

Şi te-ai învrăjbit puternic

Cu moravuri şi cu legi;"

(Goethe, Faust - traducere de Mihail Nemeş)

 

Parlamentul European

"Joi 4 octombrie 2007 Parlamentarii Consiliului Europei au decis, cu 48 de voturi pentru şi 25 împotrivă, să ceară statelor membre să se opună ferm predării în şcoli a teoriei creaţioniste ca disciplină ştiinţifică. Creaţionismul neagă evoluţia speciilor prin selecţia naturală şi nu poate fi pus pe picior de egalitate cu evoluţionismul. Dacă nu suntem vigilenţi, creaţionismul poate deveni o ameninţare pentru drepturile omului. Ţinta primară a creaţioniştilor, în majoritatea lor creştini şi musulmani, este educaţia. Ei sunt decişi să-şi vadă încorporate ideile în curicula şcolară, căutând să le prezinte într-o manieră ştiinţifică. Dar acest fapt nu ar face decât să creeze o confuzie în mintea elevilor, care nu ar mai putea face distincţia între credinţă şi ştiinţă. Teoria evoluţionistă nu are nimic de a face cu revelaţia divină, ci este bazată pe fapte." (extras de pe site-ul www.europarl.europa.eu)

...................

"Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte." (Matei 23.3-4)

"Vai vouă, învăţători de lege, că aţi luat cheia cunoştinţei. Voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei care voiau să intre i-aţi împiedicat." (Luca 11.52).

"Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic (gen-Omul), şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi." (Matei 23.15)

Deoarece "Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu!" (Luca 8.11), GEN-OMUL sau OMG-ul este "altă faţă a demonicului, un alt răzvrătit ce poartă germenele supraomului căruia, mai târziu,... "Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină." (Matei 15.13)

............

Aceasta vă spune raţional "Cel ce ascultă cuvintele lui Dumnezeu, cel ce are ştiinţă de la Cel Preaînalt şi vede descoperirile lui Dumnezeu, ca în vis, dar ochii îi sunt deschişi: Îl văd, dar acum încă nu este; Îl privesc, dar nu de aproape." (Numerii 24.16)

"V-am spus acestea, înainte de a se săvârşi, ca să credeţi când se vor întâmpla." (Ioan 14.29) "Acestea vi le-am spus, ca sǎ nu vǎ smintiţi, ca sǎ vǎ aduceţi aminte de ele când va veni ceasul lor." (Ioan 16.1-4) "Încă multe am a vă spune, dar nu le puteţi purta acum. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul." (Ioan 16.12-13)

"Doamne, să se deschidă ochii noştri." (Matei 20.33)

Epilog: "Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui." (Matei 20.34)

Domnule ABC, mă surprinde la dumneavoastră  stereotipia :

"Haideţi să facem o analiză al unui text scris de cel mai "nebun" român, după unii, sau "cadavrul din dulap", după alţii."

Da! S-a strecurat o greşeală: "analiză al unui" în loc de "analiză a unui".

Scuze. Eu nu prea aveam note mari la literatură.

În altă ordine de idei, nu trebuie să vă surprindă stereotipia la mine, deoarece sunt "schizoid - paranoic" după unii, iar după alţii sunt "neîmpărtăşit şi nespovedit".

Poate aveţi dreptate, aşa cum mi-a spus şi fostul meu director de pe unul din marile şantiere energetice ale patriei, deoarece utilizam un limbaj simplificat şi uşor de înţeles, nu numai de către "boierii intelectuali" ci şi de omul simplu sau "prostimea muncitoare".

.......................

Din alt punct de vedere, matematic vorbind şi neprins în dicţionarul limbii române, stereotipia este utilizarea fractalilor, un fel de celule stem, pe baza cărora poţi creea orice structură, de la "fulgul de nea" al lui Helga Von Koch la "monştrii" lui Giuseppe Peano, sau, din punctul de vedere al exprimării umane, la formarea CUVINTELOR, asta pentru a fi în ton cu intervenţiile pe acest site ale domnului Dr.Lucian Iosif Cueşdean.

Unul din cei mai cunoscuţi adepţi ai stereotipiei, din istoria creatorilor umani, este arhitectul, inginerul şi matematicianul vizionar, designer, poet, autor şi inventator american Richard Buckminster Fuller (1895-1983)

În timbrul emis în epoca lui, vedem că şi capul lui era format din triunghiuri stem.

Dacă mergem la natura vie şi intrăm în genetica ei, stereotipia celulară este la ea acasă, unde cele mai celebre stereotipuri sunt Adam mtDNA şi Eve mtDNA, centralele energetice ale celulelor.

De ce bat eu apa-n piuă pe aceste 2 tipuri de mitocondrii, adevărate stereotipuri creatoare?

1. - Deoarece ele formează celebrul cuplu unit de Dumnezeu la Geneză, care face celule copii stereotipe, conform unui program genetic, pentru formarea unui organism funcţional;

2. - Deoarece geneticienii au separat prin modificările genetice tocmai stereotipurile pe care le-a unit Dumnezeu la Geneză şi creează alte drăcovenii sterile ce nu se pot reproduce singure şi nu se pot adapta Universului, fiind vulnerabile la factori externi necunoscuţi;

3. - Deoarece oamenii de ştiinţă nu vor să-şi recunoască greşeala "genezei" lor şi să accepte o nouă teorie genetică, moştenirea ADN-ului mitocondrial paternal, care de fapt nu e nouă, ci este un stereotip venit pe cale naturală de la Geneză şi oprit brutal de către om.

 

Poate nu e locul să-mi exprim stereotipurile aici, dar în această multitudine de exprimări culturale eu desprind două stereotipuri: unii vorbesc diversificat, dar pe limba lor, făcând referinţă la CREATOR, iar alţii vorbesc tot diversificat, având ca referinţă OMUL, dar într-o cu totul altă limbă.

Eu încerc să fiu un translator, chiar dacă nu mă fac acum înţeles, poate tocmai din cauza acestui limbaj stereotip.

Dar nu pot sta pasiv la o acuzaţie stereotip făcută asupra INCHIZIŢIEI RELIGIOASE OCCIDENTALE, pe care nu o contest, acum când INCHISTAREA MINŢII oamenilor de ştiinţă în dogmele lor este la modă şi nu văd TOLERANŢA ORTODOXIEI şi a lui DUMNEZEU.

În plus sunt doar inginer şi poate de aceea aduc pe site, ca stereotipuri, citate biblice, dar şi din cultura universală.

© 2014   Created by Emanuel Pope.

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

............................................................................
eXTReMe Tracker
222 ................................. ...................................................................................... .....................................................................................................................